Un proiect, ar trebui să aibă majoritatea, dacă nu toate din următoarele trăsături esenţiale:
– Să fie non -repetitiv şi / sau să aibă noutate şi relevanţă pentru beneficiarii cărora se adresează;
– Să aibă obiective bine stabilite şi rezultate clar definite;
– Să aibă inclusă o analiză a riscurilor care pot afecta atingerea rezultatelor scontate şi a evenimentelor din mediul extern care pot afecta activităţile prevăzute;
– Să fie evaluat în baza în baza unor rezultate, date, calificative, cu o calitate determinată şi cu parametri de siguranţă;
– Să fie realizat într-o perioadă de timp definită (data de început şi cea de sfârşit să fie clar stabilite), într-un buget prestabilit şi cu resursele prevăzute;
– Proiectul este realizat de către o echipă constituită în mod special pentru aceasta, care poate suferi schimbări pe parcursul proiectului;
Ocupaţia manager proiect are în vedere toate persoanele care au responsabilitatea de a realiza şi implementa proiecte la nivel operaţional
Managementul de proiect nu poate fi complet separat de funcţiile de management organizaţional, sau de sarcinile tehnice specifice proiectării şi dezvoltării.
Cercetarea şi literatura indică o serie de domenii funcţionale care sunt componente esenţiale ale competenţei şi performanţei managementului de proiect la acest nivel.

Acestea sunt:
– Stabilirea scopului şi a obiectivelor proiectului
– Stabilirea specificaţiilor proiectului
– Stabilirea criteriilor de succes ale proiectului
– Stabilirea activităţilor specifice proiectului şi eşalonarea lor în timp
– Estimarea şi asigurarea resurselor necesare realizării proiectului
– Estimarea şi bugetarea costurilor
– Estimarea şi asigurarea resurselor;
– Gestionarea şi controlul utilizării resurselor;
– Planificare şi controlul achiziţiilor şi contractelor;
– Managementul contractelor;
– Managementul financiar al proiectului;
– Identificarea, documentarea, prioritizarea , cuantificarea riscurilor;
– Urmărirea şi controlul riscurilor;
– Selectarea şi managementul echipei de proiect;
– Stabilirea unui sistem de comunicare dedicat proiectului
– Stabilirea nivelului de calitate pentru activităţi şi rezultate
– Managementul implementării.
Competenţele managerului proiect se corelează cu funcţiile ce ilustrează întregul proces de management de proiect, respectiv: autorizarea şi delegarea; stabilirea echipei proiectului;
identificarea factorilor interesaţi în proiect; stabilirea planului proiectului; stabilirea sarcinilor de realizat; elaborarea structurii proiectului, pe activităţi; stabilirea rolurilor şi
responsabilităţilor în cadrul echipei de proiect; elaborarea unui plan de lucru pentru fiecare sarcină de realizat; alcătuirea graficului de derularea a proiectului, stabilirea resurselor
necesare, a costurilor şi identificarea şi înregistrarea riscurilor; contractarea serviciilor, bunurilor şi/ sau lucrărilor necesare în desfăşurarea proiectului; comunicarea planului
proiectului şi obţinerea aprobării din partea factorilor interesaţi; pregătirea unui buget pentru finanţarea proiectului; asigurarea de rezerve şi eliberarea de fonduri; pregătirea lucrărilor
pentru începere, întrerupere, sau continuare; monitorizarea progresului proiectului; analizarea.

Competențe dobândite
1. Stabilirea scopului proiectului
2. Stabilirea cerinţelor de management integrat al proiectului
3. Planificarea activităţilor şi jaloanelor proiectului
4. Gestiunea utilizării costurilor şi a resurselor operaţionale pentru proiect
5. Realizarea procedurilor de achiziţii pentru proiect
6. Managementul riscurilor
7. Managementul echipei de proiect
8. Managementul comunicării în cadrul proiectului
9. Managementul calităţii proiectului

Documente necesare la înscriere
• cerere de înscriere.
• copie buletin / carte de identitate.
• copie certificat de naştere.
• copie certificat de căsătorie / divorț (în cazul doamnelor).
• copie act de studiu (studii superioare cu diloma de liceenta).

Programul cursului este structurat în trei secțiuni
• sesiuni de formare “FACE to FACE” cu prezență în sala de curs.
• sesiune de studiu – studiu individual și rezolvare de teme specifice, cu asistență din partea lectorilor A.C.C.R.C International, în perioadele premergătoare, pe parcursul cursului.
• susţinerea examenului final.

2 luni (90 ore 30 ore teorie si 60 ore practica)

Craiova

COD COR 242101

Formular de înscriere

    Incarcati: Carte de Identitate, Certificat de naștere, Certificat de căsătorie (dacă este cazul), Ultima diplomă obținută:

    Încărcați următoarele acte în format: jpeg, jpg, png, pdf, bmp, gif, doc, docx.